Jade gym pune antrenorii la dispoziția ta

Fă cunoștință cu antrenorii noștrii și alege un stil de antrenament

Cătălina Ioana Mihaly

Sportul a devenit o adevărată pasiune atunci când am început să practic, în 2007, Capoeira (arte marțiale afro-braziliene). Am dorit ca această pasiune să-mi devină carieră și m-am inscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport, ca mai apoi să devin licențiată în Kinetoterapie și Motricitate specială.

Detalii

Cristina Prihor

Hey! Numele meu e Cristina, sunt o fire energică și ambițioasă. Încă din copilărie am fost o împătimită a sportului, urmând cursuri de gimnastică ritmică, gimnastică aerobică, tenis de câmp și dans sportiv. În perioada 2004-2011 am participat împreună cu ansamblul de gimnastică aerobic la diferite concursuri naționale și internaționale la care am obținut podiumul cu fiecare participare.

Detalii

Benone Palici

Sunt o persoană devotată, ambițioasă și practic culturismul la nivel de performanță, câștigând titlul de campion și vicecampion în cadrul competițiilor de profil. În cadrul antrenamentului personal pe care îl ofer clienților mei, reușesc să obțin rezultate vizibile în scurt timp cu oricare dintre aceștia, pliindu-mă pe nevoile fiecăruia.

Detalii
Antrenor personal Daniel Manadrila Iasi

Daniel Mandrilă

Sunt o persoana energică, ambițioasă, inovatoare, răbdătoare și atentă, având o experiență de 10 ani ca antrenor de fitness. Iar, pentru că un antrenament de fitness complet nu implică doar exerciții fizice, ci și o alimentație echilibrată, am urmat Cursul autorizat de Tehnician Nutriționist.

Detalii

Sergiu Giantău

Pasiunea mea principală este culturismul, tocmai de aceea m-am licențiat în Culturism și Fitness și am participat la numeroase concursuri de culturism, unde am ocupat locuri fruntașe pe podium. Sunt punctual, sociabil și adaptabil, aceste trăsături de personalitate fiind observate și în relația stabilită cu proprii clienți.

Detalii

De ce antrenament personal?

Pentru că poți avea propriul profesor al condiției tale fizice

Mersul la sală nu este ceva simplu, nu este ceva ce se învață citind dintr-o pagină a unei reviste. Fiecare individ are particularități proprii și urmărește rezultate diferite. Tocmai de aceea ai nevoie de un antrenor personal care îţi înţelege nevoile şi concepe antrenamentul ce ţi se potriveşte cel mai bine.

Secretul unui stil de viaţă dinamic şi sănătos nu stă doar în antrenamentele sportive pe care le realizezi. Şi planul nutritiv adoptat este la fel de important. Așadar, alături de programul de workout efectiv, antrenorul personal va concepe împreună cu tine și un program nutrițional adecvat astfel încât efortul depus să nu fie în zadar.

Această etapă a antrenamentului mix constă în înţelegerea istoricului tău alimentar şi stabilirea parametrilor necesari pentru conceperea unor obiective fizice reale.

Alegerea antrenorului personal se realizează în funcţie de recomandări, de rezultatele anterioare şi de conexiunea care se stabileşte între acesta şi fiecare potenţial client. Eficienţa antrenorilor Jade Gym se observă în numărul ridicat de clienţi mulţumiţi care aleg să ne fie fideli.

Ce secrete vă  dezvăluie un antrenor personal?
  • Cunoștințe și experiență pe «câmpul de luptă». Poate alege rapid și adecvat metoda cea mai eficientă prin care tu îţi vei putea atinge obiectivele.
  • Va observa şi corecta modul de execuție al exercițiilor și, astfel, te va scuti de accidentări inutile.
  • Te va disciplina mai mult decât te-ai disciplina de unul singur pentru a obține rezultate maxime în timp minim.
  • Va reacționa mai rapid decât tine în momentul în care este nevoie de o schimbare.
  • Te va încuraja şi îţi va oferi motivaţia necesară pentru a continua.
  • Va fi un parter de încredere pentru executarea exerciţiilor fizice.
  • Va concepe un program nutrițional.
  • Vei descoperi abilităţi fizice pe care nici tu nu credeai că le deţii.

Intră în formă cu Jade gym acum!

Înscrie-te acum!